luni, 7 martie 2011

Fable III

SCRIS DE Cosmorom LA ORA 14:27 0 comentarii

Initial ni s-a promis ca versiunile de PC si X360 ale RPG-ului molyneuxian vor fi lansate simultan. Nu stiu de ce, dar m-am bucurat. Oricât de mult am încercat sa îmi închipui ca nu exista, îmi e drag pseudo-RPG-ul celor de la Lionheart. E usor schizoid, nu e deosebit de complex, am mari dubii ca poate fi numit RPG, e unul din experimentele ratate ale lui
Molyneux (desigur, el are alta parere, dar acum ati crescut mari si stiti ca nu tot ce iese din gura maestrului se adevereste),dar are un farmec aparte care nu poate fi contestat si e o experienta placuta daca îl iei ca atare (un action casual simpatic, si duios as putea spune, cu o atmosfera placuta, de basm). Vorbesc, desigur, despre oricare dintre primele doua jocuri din serie, caci al treilea n-a ajuns prin redactie nici în ziua de azi. Ei bine, astazi am aflat ce înseamna “simultan” pentru Microsoft, Molyneux si oamenii de la Lionheart: un decalaj de aproape sase luni. Caci versiunea pentru PC va ajunge pe rafturile magazinelor americane în data de 17 mai 2011. Si ca dovada ca posesorii de PC sunt considerati niste duri ai gaming-ului, versiunea pentru PC va include un mod HARDCORE! EXCLUSIV! care va mari nivelul de dificultate la un nivel acceptabil pentru indivizii care se asteapta sa mai si moara daca se duc sa bea un pahar cu apa în timpul unei lupte si uita sa puna pauza. Asadar, sa recapitulam: versiunea pentru PC ne va vizita la o jumatate de an dupa cea de consola exact în aceeasi zi în care The Witcher 2 îsi va flutura pleata cea alba prin magazine. Ma simt norocos si va propun un mic ramasag: pe cât pariem ca vânzarile slabe vor fi puse în cârca pirateriei?
O prezentare a jocului Fable lll pueti urmari AICI

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către autorul articolului. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. Vă mulţumim!