duminică, 27 ianuarie 2013

Recuperatorii de la vodafone si orange pe urma datornicilor

SCRIS DE Cosmorom LA ORA 00:00 1 comentarii

Orange şi Vodafone, cei mai mari jucători de pe piaţa locală de telefonie mobilă, au vândut în luna ianuarie companiilor specializate în recuperarea de creanţe facturi neîncasate de la câteva zeci de mii de clienţi, potrivit unui document publicat de companii pe Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Orange a cedat datoriile neîncasate de la aproape 60.000 de clienţi către compania EOS KSI România - unul dintre cei mai mari recuperatori de creanţe de pe piaţa locală în timp ce Vodafone a vândut datoriile a aproximativ 12.000 de utilizatori către compania Serraghis Loan Management din Cipru.

Operatorii de telecom ar putea recupera între 5 şi 10% din valoarea facturilor cedate, potrivit informaţiilor de pe piaţă. Romtelecom, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, a realizat ultima cedare de creanţe - de la aproximativ 13.000 de clienţi - în noiembrie 2012 către compania Secapital Sarl din Luxemburg.

Ultima tranzacţie de acest tip a Cosmote, al treilea operator de telefonie mobilă de pe piaţă, a avut loc în urmă cu un an: acordul a vizat datoriile a aproximativ 50.000 de clienţi şi a fost semnat cu compania Glasro Holdings din Cipru. La finele lunii iunie 2012 existau 9,3 milioane de abonamente la telefonia mobilă în România, din care 2,94 milioane erau deţinute de firme sau instituţii, conform datelor Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii.

1 comentarii:

http://www.colectionaruldesuflete.net/2011/12/20/ce-se-intampla-daca-nu-iti-platesti-abonamentul-de-telefonie/

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către autorul articolului. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. Vă mulţumim!